Încă un deputat părăseşte grupul parlamentar PNL

Încă un deputat părăseşte grupul parlamentar PNL
Foto: Facebook
Publicat: 29/10/2021, 13:33

Și deputatul Bogdan Bola a anunţat că părăseşte grupul PNL. Este al 11-lea parlamentar care ia această decizie.

„Deputatul este legat nu de partidul pe lista căruia a fost ales, ci de cetăţenii care l-au mandatat. Plecând de la acest principiu statuat de Curtea Constituţională a României, am ales să mă retrag astăzi din grupul parlamentar al PNL şi să activez, de acum încolo, ca parlamentar neafiliat”, a scris pe Facebook Bogdan Bola.

El spune că a trecut un an de când, alături de colegii lui, mergea pe străzile şi uliţele din judeţul Constanţa şi le spunea oamenilor că merită votul lor, că sunt „altfel”.

„A trecut doar un an de când explicam oamenilor că vom construi în jurul unor lideri capabili o coaliție stabilă de dreapta, bazată pe valori și principii sănătoase. Cel mai important, acum doar un an promiteam lor că vom aduce transparență în actul de guvernare și o vom face în interesul cetățenilor. Prin votul tuturor acelor oameni, am ajuns astăzi să am onoarea să vă reprezint în Parlamentul României.

Nici cei mai pesimiști dintre noi nu puteau anticipa situația către care se va îndrepta actuala conducere a PNL. O țară aruncată în haos, cu o conducere a Partidului Național Liberal ale cărei acțiuni au dezamăgit așteptările alegătorilor noștri și a bazei partidului căruia eu i-am dedicat 26 de ani din viață. Am ajuns să fim huliți de cei care, acum un an de zile, își puneau speranțele în noi și ne dădeau votul. Lideri de carton, unii care au îngropat în trecut Partidul Național Liberal, alții abia parașutați în partid, fac azi declarații demagogice despre valorile liberale…care numai liberale nu mai sunt.”

Bola spune că „indecizia politică, apetența exacerbată pentru putere, deciziile haotice și înclinația unora către spectrul roșu al politicii dâmbovițene m-au făcut să-mi fie rușine să mai dau ochii cu constănțenii mei”.

„În anul 2020 mi-am luat angajamentul că voi lupta în Parlament pentru constănțeni și îmi doresc să continui această activitate cu demnitate, putând să îi privesc în ochi, din nou, fără rușinea pe care o simt acum. Rămân loial oamenilor și principiilor liberale la care am aderat acum foarte mulți ani, în speranța că cei de sus se vor trezi la timp ”din somnul cel de moarte”.

Vreau să fiu clar înțeles, retragerea mea din grupul parlamentar al PNL nu înseamnă implicit că îmi dau demisia din Partidul Național Liberal. În „naivitatea” mea, după 26 de ani de „galben-albastru”, încă mai sper ca rațiunea și bunul simț să învingă, iar pasul pe care îl fac astăzi spre o despărțire dureroasă (pentru mine, cel puțin) de acest partid să fie și ultimul.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și...
Toți șoferii fac această mare greșeală. Amenda e usturătoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×